Farul are un nou sponsor principal! Cine vine să sprijine financiar campioana României

Farul are un nou sponsor principal! Cine vine să sprijine financiar campioana României
  • Publicat:

După ce a câștigat campionatul, Farul schimbă sponsorul principal, semn că performanța echipei lui Gică Hagi atrage investitori potenți financiar.

Farul are un nou sponsor principal! Cine vine să sprijine financiar campioana României

Astfel, Superbet a devenit partenerul principal al campioanei din SuperLiga, înlocuind Petrom. Noul contract de sponsorizare are durata de 3 ani de zile, Farul urmând să poarte azi, în Supercupa României, tricourile cu Superbet inscripționat, în premieră, pe piept.

Contractul a fost semnat de către Gică Popescu – Președinte Farul Constanța și Vlastimir Vukadinovic – Director de Marketing Superbet.

Superbet este un partener de prim rang, un partener care vizează, la fel ca noi, marea performanță. De fapt, aceasta este și baza colaborării noastre, obținerea de performanțe care bucură suporterii fotbalului românesc. Ținând cont de faptul că peste 2 ani estimăm că vom juca pe noul stadion din Constanța, sper ca parteneriatul nostru să se întindă pe o perioadă și mai lungă și îmi doresc să facem performanță în cupele europene împreună cu noul nostru partener”, a afirmat Gică Popescu.

Cum am spus și când am semnat primul contract în 2021, acest parteneriat este o colaborare firească pentru noi. Avem aceleași valori, aceleași ambiții și multe sinergii. Ne bucurăm pentru că a existat o creștere vizibilă a tot ceea ce înseamnă Farul, odată cu apropierea Academiei Hagi de acest club și sperăm ca în viitor să fie și mai bine, să continue rezultatele bune de până acum, miza pe fotbalul ofensiv, spectaculos, care place suporterilor și strategia de a promova jucători români, care ajung să formeze nucleul echipelor naționale„, a punctat și Vlastimir Vukadinovic.

În primii 3 ani de parteneriat, Farul a progresat de la ediție la ediție: locul 10 la finalul ediției 2021, locul 5 la finalul ediției 2022 și campioană în SuperLiga în 2023!

Sezonul 2022-2023, cel în care Farul a devenit campioana României este unul de referință (echipa a fost 36 de etape pe locul 1, performanța a fost realizată cu un lot a cărui medie de vârstă a fost de 22,8 ani, record pentru actualul format al SuperLigii, echipa antrenată de Gică Hagi fiind și cea mai ofensivă echipă, cu 78 de goluri înscrise).

Hagi are șase absenți la Supercupă

Supercupa României, dintre Farul și Sepsi, este programată diseară, de la ora 20.00, pe stadionul Ilie Oană din Ploiești.

Gheorghe Hagi, a declarat, vineri, că are şase jucători absenţi, dar a subliniat că „merge la luptă” cu ceilalţi din lot care sunt la fel de valoroşi.

Supercupa, ca orice finală, se câştigă, nu se joacă. Vom vedea mâine ce va fi, nu ştiu ce înseamnă avantaj şi dezavantaj. Noi trebuie să găsim soluţii, de asta suntem aici. Vom încerca să fim noi, să dominăm, pentru că avem o identitate şi vrem să continuăm. Mergem la luptă cu cei pe care îi avem. Mie nu-mi place să mă plâng, chiar dacă la meciul acesta din păcate avem câţiva jucători accidentaţi. Am şase jucători care nu sunt cu noi. Ei au rămas acasă, nu sunt disponibili pentru Supercupă. E vorba despre Larie, Băluţă, Mateus, Benchaib, Carnat şi aşa mai departe. E greu, dar găsim soluţii. Mai avem jucători valoroşi, chiar dacă ne lipsesc atâţia„, a spus Hagi.

Cunoaştem foarte bine adversarul. Deşi şi-au schimbat antrenorul, cei de la Sepsi sunt omogeni. Iar Liviu Ciobotariu este un antrenor cu experienţă, cunoaşte bine campionatul. Va fi un meci între două echipe care vor să joace fotbal şi cred eu că va fi unul foarte bun. Vreau să atacăm şi să marcăm. Sepsi este o echipă bună, completă„, a adăugat tehnicianul.

Gheorghe Hagi speră ca echipa sa să facă faţă unui ritm de joc accelerat în următoarea perioadă în care va avea meciuri din 3 în 3 zile.

„Urmează două luni şi jumătate grele pentru noi, jucăm din 3 în 3 zile şi sperăm să facem faţă. Suntem încrezători, obiectivul nostru e să ajungem să ne luptăm iar cu cele mai bune echipe din România, chiar dacă în plan administrativ şi financiar nu suntem la nivelul lor. Însă vom încerca să lucrăm la fel de bine ca sezonul trecut, când am fost surpriza plăcută a campionatului. Călătoria va fi lungă şi grea, trebuie să ştim cum să reacţionăm. Acum va fi mai greu decât sezonul trecut, suntem lideri şi toată lumea va fi atentă la noi. Noi sperăm să continuăm pe aceeaşi linie, dar ştiu că va fi foarte greu”, a explicat antrenorul Farului.

 

 

Iulian Anghel / Autor
A intrat în presa sportivă în 1995 la „Sportul românesc” și a fost pe rând colaborator, redactor, editor, șef departament reporteri speciali, redactor șef sport la Gazeta Sporturilor, Prosport și Adevărul. A revenit full-time în presă după cinci ani petrecuți la Minsterul Afacerilor ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a putut să scrie o tânără pe salata boeuf, de Crăciun? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul genial
Ce a putut să scrie o tânără pe salata boeuf, de Crăciun? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul…
Acceptă sau pleacă! Genoa lui Dan Șucu nu stă la discuții cu Mario Balotelli
Acceptă sau pleacă! Genoa lui Dan Șucu nu stă la discuții cu Mario Balotelli
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
Surpriza finalului de an! Curtat de mai multe cluburi importante din Superliga, fotbalistul a ales şi va semna cu noua echipă
Surpriza finalului de an! Curtat de mai multe cluburi importante din Superliga, fotbalistul a ales şi va semna cu noua…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
OUG
OUG "trenuleţ": singurele pensii care ar mai putea creşte în 2025. Guvernul anunţă şi primele restructurări
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars ca o torță
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars…
Obligatoriu pentru cei care au permis de conducere! Trebuie să prezinte aceste documente
Obligatoriu pentru cei care au permis de conducere! Trebuie să prezinte aceste documente
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Premieră în 2024 pentru arbitrajul românesc: Trei centrali în Liga Campionilor
Premieră în 2024 pentru arbitrajul românesc: Trei centrali în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×